Suntem pe terasă, ne uităm la luminițele jucăușe ale bradului proaspăt împodobit. Pe geamurile mari se văd, ici și colo, fulgi de nea. Miroase a portocale și lapte cu tăieței. Se aud colinde.
In brațe e Manu; stă ghemuit, ascultă și priveste în liniște. Puțin mai la dreapta Alex o înghiontește jucăuș pe Lăcri. “Măi puradel, stai liniștit măcar un minut!”; primesc, la schimb, un zâmbet larg și neastâmpărat.
Îmi plimb mâna prin părul lor în timp ce mă uit la ea. Au trecut 10 ani. E atât de frumoasă și blândă!
