E liniște, pentru prima dată

Suntem pe terasă, ne uităm la luminițele jucăușe ale bradului proaspăt împodobit. Pe geamurile mari se văd, ici și colo, fulgi de nea. Miroase a portocale și lapte cu tăieței. Se aud colinde.

In brațe e Manu; stă ghemuit, ascultă și priveste în liniște. Puțin mai la dreapta Alex o înghiontește jucăuș pe Lăcri. “Măi puradel, stai liniștit măcar un minut!”; primesc, la schimb, un zâmbet larg și neastâmpărat.

Îmi plimb mâna prin părul lor în timp ce mă uit la ea. Au trecut 10 ani. E atât de frumoasă și blândă!

Simt ceva “ciudat”. E liniste! Mă înfundă plânsul. E cu adevărat bine!

Pentru prima dată simt că pot să mă opresc și să mă bucur!

Am lângă mine femeia care, pentru mine, e perfectă. Avem doi copii absolut minunați. Avem prieteni adevărați. Avem mai mult decât e necesar, mai mult decât ne-am imaginat, mai mult decât merităm.

Simt că am ajuns la un “sfârșit de capitol”. Simt că mă pot opri, preț de câteva minute, ca să mă bucur de toți și de tot. Simt că, după atâția ani în care am sacrificat tot ceea ce însemn “eu”, am ajuns “acolo”.

Da, știu, mâine o voi lua de la început. Știu că nu voi înceta niciodata să fiu soț și părinte. Știu că pot și voi fi mult mai mult decât sunt acum. Știu că viața va avea în continuare multe coborâșuri. Știu toate astea!

Însă acum, în seara asta, sunt cu adevărat fericit!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *