Nu muri ca Dumitru

Dumitru era un om ca oricare altul. Fără speranță de foarte bine, fără așteptări de foarte rău.

Își păstra amintirile în poze. Își trăia viața pe casete video. Își rescria viața pe aceleași casete, la infinit, căutând parcă momentul perfect pe care să-l lase ca piatră de hotar urmașilor. Chiar și acum îmi aduc aminte cum își retrăia obsesiv, aproape în fiecare seară, într-o totală solitudine, propria-i viață.

Dumitru a trăit inspirând bunătate și expirând egoism. În final a pierdut totul. A câștigat însă ceea ce a căutat cu atâta stoicism: singurătate.

Nu l-am condus pe ultimul drum, l-ar fi parcurs oricum singur. Nu i-am oferit acest ultim gest deoarece am vrut ca imaginea singurătății lui să se oglindească, în amintirea și inima mea, până la final.

Nu muri ca Dumitru.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *